Cand au aparut pe Terra primii oameni, albinele deja zburau si culegeau nectarul florilor pe care il foloseau pentru producerea mierii de ceva vreme.

 Foarte multe fosile gasite in straturi de pe vremea Mezozoicul, perioada caracterizata de schimbari ale scoartei terestre si prin aparitia marilor si a lanturilor de munti, demonstreaza prezenta albinelor pe Pamant inca din aceasta perioada indepartata. In Elvetia, Germania si Croatia se gasesc locatiile principale din Europa unde au fost gasite astfel de fosile.

albine antice

albine antice

  Astfel, aceasta arata ca fiintele umane au convietuit alaturi de albine din cele mai vechi timpuri iar aceasta lunga convietuire a dat nastere la credinte si legende, studii riguroase si fabule. Oameni renumiti din domeniul stiintei si literaturii si-au dedicat timpul cunoasterii acestei mici si muncitoare insecte. Atat interes incat s-a creat un punct de confuzie intre istorie si mitologie facand albinele sa fie si mai fascinante.

 Un produs dulce

La fel cum multe alte animale au fost atrase, mierea a atras si omul primitiv. Nu stim cum a fost descoperita, poate a fost gasita din intamplare intr-un stup gol sau intr-un trunchi de copac iar curiozitatea a fost cea care a facut sa incerce acea substanta vascoasa. In orice caz, descoperirea s-a dovedit a fi un cadou magnific in dura noastra existenta din vremurile preistorice.

 Cu mult timp inainte ca omul sa cultive pamantul, existenta sa depindea doar de roadele copacilor iar mai tarziu de pescuit si vanatoare, folosindu-si indemanarea si arme rudimentare fiind expus la multe riscuri.

 Asa deci, nu ne surprinde ca acest nou aliment descoperit, pentru obtinerea caruia riscul cel mai mare erau doar cateva intepaturi, a fost considerat un dar minunat; no doar cel mai dulce din cate se cunosteau ci care iti restaura fortele intr-o forma aproape instantanee.

 Omul primitiv a invatat sa caute mierea salbatica. Descendentul sau, agricultorul, dupa ce nu a mai fost nomad si s-a stabilit in anumite comunitati statice, a inceput sa domesticeasca albinele oferindu-le si lor un “loc”: stupii rustici, construiti ca o imitatie a celor naturali.

 Albina intra in istorie

  Civilizatiile antice nu au neglijat niciodata cultivarea mierii.Nu a fost considerata doar un aliment apreciat. Egiptenii, de exemplu, ale caror cunostiinte stiintifice ne surprind in continuare, descoperisera proprietatile mierii in general, nu numai cele nutritive. Se bucurau de asemenea de celelalte produse ale stupului cum ar fi ceara pe care o foloseau alaturi de miere pentru etansarea altor produse.1-french-apiary-1560

Apicultura in tara faraonilor

 Avand o forma mai mult sau mai putin rudimentara, apicultura se practica in Egiptul antic. Martore sunt picturile gasite ce aratau cele mai obisnuite activitati in cadrul satului sau comunitatii respective, printre care regasim reprezentate si activitatile apicole. Primii stupi au aparut de cel putin 4000 de ani. Si am vazut ca egiptenii stiau sa foloseasca stiintific proprietatile produselor albinelor.

Insula Creta

 Este insula ce poate fi considerata locul de origine al albinelor conform credintei generale. Cu siguranta stim ca apicultura nu le era straina si ca mierea era foarte apreciata ca aliment. Descoperirea unei monede antice gravata cu o albina atesta ca acestea s-au bucurat de o mare popularitate si au fost apreciate de cretani, o idee intarita de legende si traditii care ne vorbesc despre miere ca un aliment al zeilor si de albina ca un simbol al puritatii.

Albina si omul ilustrate in Antichitate

  Oameni ilustrii ai antichitatii nu au parut dezinteresati in a se ocupa de apicultura. Homer, in Iliada, vorbea de nectar si ambrozie si se presupunea ca aceasta, ambrozia – alimentul divin ce ofera imortalitatea, provine din miere.

   Poetul Virgiliu in Georgicele scrie despre apicultura si de asemenea au fost si alti scriitori cum ar fi Menecrates,Cornelio, Celso sau Columela. Aristomaco din Soles (Sicilia) s-a dedicat intens apiculturii, desi nu a ajuns la un extrem preucum Filiseo din Tasos care a ales sa se retraga in desert pentru a se dedica complet in ingrijirea stupilor sai.

homerica fara frica

homerica fara frica

   Fiind obiectul atator studii, nu este ciudat ca productia de miere, principalul produs al apiculturii, avea un deficit privind oferta si cererea, si astfel au aparut anumiti inlocuitori. Mierea pura a ajuns un articol de lux rezervat pentru mesele celor bogati care o consumau in diferite forme.

Mierea si longetivitatea

   Hipocrate, parintele medicinii, recomanda mierea pacientilor sai ca un elixir ce conferea viata indelungata ( undeva in secolul V i.e.n); se povesteste de asemenea ca imparatul roman Augustus l-a intrebat pe Romilio Polion care avea deja 100 de ani dar isi mentinuse atat corpul tanar cat si spiritul, care este secretul longevitatii sale. Acesta a raspuns: “Miere cu vin in interior si ulei in exterior.”

   Relatia dintre miere si longevitate apare in mod repetat. Pilnius cel batran scria ca printre apicultorii romani a gasit multi ce depasisera 100 de ani: amanuntul pe care il aveau in comun era ca ei consumasera miere zilnic. ( Un studiu din ultimii ani facea o observatie asemanatoare legata de apicultorii rusi; totusi, in acest ultim exemplu se crede ca secretul nu consta doar in miere ci si in polenul din faguri).

Din antichitate in zilele noastre

 De-alungul anilor metodele de obtinere ale mierii s-au perfectionat si apicultura a fost obiectul unei detaliate legislatii care, desi s-a schimbat in ritmul timpurilor si conform diferitelor zone, a ramas in principiu aceeasi.

 Interesul aratat mierii nu a disparut niciodata complet, desi introducerea masiva a zaharului rafinat a diminuat cererea de miere ca si indulcitor. Astazi mierea a luat un nou avant tocmai din cauza atributiilor nocive ale zaharului alb rafinat si mai presus de toate datorita proprietatilor, chiar daca nu au fost descoperite in intregime, cel putin pentru cele care se cunosc in ziua de azi. In medicina naturista, mierea este o substanta foarte apreciata alaturi de celelalte produse ale stupului, cum ar fi polenul, laptisorul de matca, propolisul, veninului de albina sau a cerii.